Luna octombrie 2018, Balanță

Octombrie 2018, Balanță
007 Balanta        În această lună  te preocupi mai mult de propria persoană, de  aspirațiile tale, de propria siguranță, în plan relațional dar și material. Ai mai multă încredere în propriile forțe conștient fiind că, oricât de multe obstacole ai avea de înfruntat, poți trece peste ele cu fruntea sus și cu zâmbetul pe buze. Ai capacitatea de a te mobiliza în situațiile critice. Te poți confrunta cu răsturnări de situație, îndeosebi în prima parte a perioadei analizate iar asta îți poate da, de cele mai multe ori, sentimentul că nu acționezi favorabil în plan relațional. Ești permanet „pe fugă”, abia dacă mai reușești să respecți programul de masă și de somn. Ești mult mai conștient acum de propria valoare. Din data de 5 octombrie Venus (guvernatoarea zodiei tale) intră în mers retrograd în zodia Scorpion, în data de 10 octombrie Mercur intră și el în semnul Scorpion fiind urmat de Soare, în data de 23 octombrie, așa că este indicat să profiți de acest start din plin pentru a face o reevaluare a resurselor de care dispui. Deviza perioadei în discuție, pentru tine, este: „În bunăstare se află și o parte din libertatea nemăsurată.” Nicolae Mareș

Dragoste, relatia de cupluDragoste – Relația de cuplu       
       Urmează o perioadă destul de tensionată în relația de cuplu, îndeosebi pe tema banilor care nu sunt sificienți pentru a reuși să concretizezi un proiect important legat de casă, familie, o renovare sau o schimbare de domiciliu. Neînțelegeri, contraziceri, neîncredere, gelozie, toate acestea se vor afla destul de frecvent în relația de mariaj, îndeosebi în prima parte a acestei luni. Chiar atunci când ești pregătit să spui: Gata! S-au liniștit lucrurile! tot mai apare ceva care să strice armonia din cadrul relației de cuplu. Ești susținut moral de către prieteni cu sfaturi binevenite, în preajma datei de 12 octombrie, atunci când ai ocazia să te lămurești asupra unor înțelegeri făcute în trecut cu partenerul de viață. Este recomandat să stai de vorbă mai mult cu partenerul tău, să discuți sincer, deschis problemele care te deranjează. Pot fi aduse acum la suprafață unele secrete neplăcute dar care te ajută să observi adevărata latură, atât a propriei persoane, cât și a relației de cuplu. Poți fi chiar tu cel care este implicat într-o relație extraconjugală și să fie aduse acum la suprafață lucruri mai puțin plăcute despre atitudinea ta față de căsnicie. Pui multă pasiune în relația cu sexul opus fiind mult mai dispus să te implici în tot felul de aventuri, relații de scurtă durată.
       În a doua parte a acestei luni pasiunea se amplifică destul de mult nemaifiind o problemă să spui ce anume îți dorești, ce simți înflăcărându-te repede, dacă te găsești într-o companie plăcută. Ai darul de a stârni sexul opus și de a atrage persoana alături de care simți că te completezi, din punct de vedere fizic și emoțional.

Cariera si baniCarieră și bani
       Este o lună în care dai dovadă de multă ambiție, hotărâre, ai capacitatea de a te mobiliza și de a profita din plin de oportunitățile de progres în plan personal și profesional. Totul este să nu dai înapoi, atunci când cei invidioși îți spun că nu vei reuși să duci până la capăt un vis mai vechi.
      Va trebui să dai dovadă de mai multă prudență, atunci când vine vorba despre bani, cheltuieli, îndeosebi din data de 5 octombrie, atunci când ești ceva mai imprudent la achiziții, cumpărături, nu prea te mai gândești și la ziua de mâine. Poate fi vorba și despre probleme, tot felul de defecțiuni la apartaura electrocasnică și ești nevoit să investești în reparații, îndeosebi pe la jumătatea lunii. Atenție la predispoziția de a plăti amenzi, sancțiuni, pot apărea pierderi neșateptate de bani, în preajma datei de 10 dar și 31 octombrie.
       Ai ocazia să pui în aplicare strategii bine gândite reușind astfel să primești recunoașterea meritată a propriei valori, în plan profesional. Cât timp vei da dovadă de simț al umorului și bunăvoință în relația cu colegii de muncă ai șansa de a echilibra, de a readuce starea de bine în colectivul de lucru. Este o lună în care te poți bucura de beneficii în plan financiar, îndeosebi în partea a doua a perioadei. Totul va depinde de ambiția de care vei da dovadă și de capacitatea de a te mobiliza, atunci când apar oportunitățile.
       Nu te grăbi să iei decizii pripite, în preajma datei de 24 octombrie, atunci când ești predispus la pierderi de bani, decizii legate de o afacere sau o moștenire, un proces care ți-a dat bătăi de cap.

SanatateSănătate      
     Nici nu este de mirare că te confrunți acum cu o stare generală de oboseală, sistem imunitar slăbit. În prima parte a perioadei analizate ești predispus la unele probleme de sănătate destul de grave, accidente, fracturi, probleme renale sau probleme greu de depistat. Se mai ameliorează oarecum starea de sănătate în partea a doua a lunii octombrie.