Luna octombrie 2016, Rac

Octombrie 2016, Rac
004 Rac            Pentru tine este deosebit de important ca, în perioada analizată aici, să găsești un echilibru între obligațiile care țin de casă, de familie și cele de serviciu. Ești preocupat de patrimoniu, de achiziția unei case, a unei proprietăți sau de obținerea unor venituri de pe urma vânzării unei case. Cert este că, pe parcursul acestei luni, activitatea ta se va învârti în jurul casei, a familiei, a discuțiilor cu părinții și partenerul de viață. Peste toate acestea mai putem vorbi și despre obligațiile care țin de serviciu dar și de educația propriilor copii. Nu uita să te mai și relaxezi și să te procupi mai mult de propria sănătate.
 
Dragoste, relatia de cupluDragoste – Relația de cuplu
         În luna supusă analizei aici relația de cuplu poate deveni mult mai tensionată, mai ales în prima jumătate. Se pare că ceea ce vrei tu nu vrea partenerul și invers. Atunci când mai intervin și părinții în această ecuație putem spune foarte clar că se pune „gaz pe foc”. Discuțiile care pot interveni în cadrul cuplului ajung să fie incendiare, îndeosebi în intervalul 13 – 17 octombrie atunci când ar trebui să dai dovadă de mai mult calm și înțelegere, să vezi ce anume a declanșat această stare de tensiune. Totul se învârte în jurul unor nemulțumiri care s-au acumulat de-a lungul timpului, simțind acum că s-a ajuns la capătul răbdării. Dacă ai chef de aventuri, de senzații tari sau, pur și simplu, vrei să te bucuri de admirație și afecțiune venite din partea sexului opus, nu vei duce lipsă de oportunități până în data de 18 octombrie, atunci când Venus încă mai tranzitează casa iubirii și a senzualității. Așadar nu strică să lași deoparte starea de agitație, de neîmplinire și să te bucuri, pur și simplu, de fiecare moment trăit. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de cuplu stabilă acum este momentul să dai curs unei (noi) iubiri care, cine știe, se poate transforma într-o relație „de cursă lungă”.
 
Cariera si baniCarieră și bani
         În zona carierei se pot produce transformări care nu îți sunt tocmai pe plac. Relația cu un superior se poate dovedi și ea neplăcută, îndeosebi pe la jumătatea acestei luni. Ceva mocnește de mai mult timp iar acum este momentul să discuți „cu cărțile pe față”. Muncești mult fiind foarte organizat, atent la detalii, ba chiar mai rămâi și peste program. Atenție în preajma datei de 14 octombrie atunci când, datorită oboselii, este posibil să rătăcești un document important sau poți semna un contract care nu te avantajează. Cert este că ai nevoie de mai mult calm și răbdare decât în mod normal. După data de 18 octombrie cooperezi mult mai bine cu colegii și subalternii dând dovadă de inspirație și de bun gust. Ai mai mult succes, atunci când vine vorba despre negocieri, intermedieri diplomatice. Nu sunt favorizate afacerile de nici-un fel sau parteneriatele, pe la mijlocul perioadei analizate atunci când este posibil să iei decizia bruscă de a renunța la un proiect, o colaborare. Sunt favorizate investițiile, în preajma datei de 6 octombrie iar afacerile imobiliare în preajma datei de 26 ale lunii. Planul financiar este supus unor flucuații dsetul de mari, cheltuieli neașteptate pot să apară pe la mijlocul lunii octombrie.
 
SanatateSănătate
        Te simți mult mai obosit, epuizat fizic și la nivel mental, îndeosebi în prima parte a perioadei în discuție aici. După data de 26 octombrie îți mai revine starea de optimism, de încredere că, indiferent ce probleme de sănătate ai avea, vor exista soluții de rezolvare. Totul ține de starea ta de spirit și, mai ales, de hotărârea de a te relaxa mai mult și de a te detașa de problemele cotidiene.