Luna noiembrie 2018, Scorpion

Noiembrie 2018, Scorpion
008 Scorpion      În această lună reușești să te plasezi în centrul atenției, ești foarte deschis către socializare, accepți situațiile dificile cu mai multă încredere și optimism că toate problemele se pot rezolva, indiferent de natura acestora. Nimic nu este prea greu, cât timp mergi prin viață cu credință și iubire în suflet  și te lași ghidat de intuiție. Știi cum să fii o prezență plăcută, te faci admirat, apreciat de către ceilalți. Ești mult mai preocupat de propria înfățișare, de înnoirea garderobei, mergi mai frecvent la salonul de cosmetică sau la sala de sport. Te remarci prin vitalitate, putere, ambiție și hotărâre în rezolvarea treburilor de zi cu zi. Din data de 22 ești ferm decis să te pui în valoare, să folosești abilitățile și talentele personale în sensul progresului din planul financiar fiind absolut necesar să dai dovadă de prudență, mai ales atunci când vine vorba despre cumpărături, invesiții. Sunt favorizate  activitățile care țin de comerț, călătoriile în interes de afaceri personale. Ești mult mai pragmatic, atunci când vine vorba de negocieri sau șansa de a-ți mări bugetul personal. În luna analizată aici, deviza ta este: „Atunci când ești prea aproape de un munte nu reușești să-i vezi înălțimea.” R. W. Emerson

Dragoste, relatia de cupluDragoste – Relația de cuplu        
       La debutul acestei luni putem vorbi despre secrete, dezvăluiri, dezamăgiri, gelozie în legătură cu partenerul de viață. Îți dorești o schimbare decisivă în plan sentimental sau poți ajunge la o concluzie fermă, vis-a-vis de relația de cuplu. Începutul lunii se dovedește a fi destul de tumultos la capiolul mariaj neștiind sau neputând să aplanezi un eventual conflict din cadrul relației de mariaj. În preajma datei de 9 sunt mari șanse să dai startul unei noi relații sentimentale sau reiei o relație de dragoste pe care o păstrezi în secret. Ești entuziast, dornic de aventuri, de romantism riscând să devii posesiv cu persoana iubită. Este recomandat să acorzi o atenție specială în preajma datei de 18, atunci când este posibil să izbucnești, ești bulversat în legătură cu anumite bârfe legate de o relație extraconjugală.
            În a doua parte a lunii reușești cu foarte mare greutate să comunici cu partenerul de viață având sentimentul că nu ești auzit, înțeles sau că nu ți se acordă suficientă atenție. Reiei unele discuții legate de patrimoniu sau de propriul copil, de educația acestuia investind timp, bani și energie în relația de mariaj. Este necesar să apelezi la calm și înțelepciune în momentele critice și să accepți că și tu poți fi cel care greșește. Ești romantic, afectuos, călătorești mai mult alături de partenerul de viață, vă bucurați de relație. În această lună ai tendința de a fi idealist, faci declarații, promisiuni reușind însă cu greu să le și respecți.
            Dacă nu ești încă implicat într-o relație de mariaj îți vei reuși mult mai ușor să cucerești, să te faci remarcat în rândul sexului opus. Te implici în aventuri de o noapte, petreci mai mult timp alături de prieteni, ba chiar renunți, fără prea multe remușcări, la o relație de dragoste pentru a da startul unei alte relații de amor, care ți se pare mult mai incitantă. Putem vorbi despre o schimbare de direcție în favoarea ta, cât timp nu lași ego-ul să te conducă.  

Cariera si baniCarieră și bani       
      În perioada analizată beneficiezi de susținerea astrelor pentru a-ți îndeplini unele ambiții în plan profesional, ești dornic să reiei anumite colaborări sau poți face o revoluție în plan profesional schimbând, în mod neașteptat, un loc de muncă. Se reiau anumite aspecte, evenimente legate de profesie care s-au mai derulat și în primăvara acestui an.
             Va trebui să acorzi o mai mare atenție la relațiile de parteneriat în preajma datei de 4. După data de 8 pot să apară ocazii favorabile pentru a semna un (nou) contract de muncă, în avantaj personal, eventual cu o firmă străină sau primești noi oferte de lucru peste hotare.
            Pe tot parcursul acestei luni se pare că planul financiar este supus unor schimbări având ocazia să primești bani dar, în egală măsură, să și cheltui mai mult decât îți este permis. Se cere  pudență, în special în preajma datei de 18, atunci când există riscul să te lași furat de mirajul câștigului și să investești într-o direcție greșită sau ești păcălit, dezamăgit de prieteni. Evită să iei sau să dai bani cu împrumut! 
             Va trebui să dai dovadă de mai multă prudență în relația cu colegii de muncă sau în orice alte activități pe care le desfășori, pe tot parcursul acestei luni. Este o perioadă deosebit de favorabilă în privința unor eventuale parteneriate sau inițierea de proiecte care se vor derula pe termen îndelungat. Multe dintre problemele cu care te confrunți de câțiva ani se vor ameliora sau vei reuși să găsești resursele necesare pentru a merge mai departe. Ești pe drumul cel bun iar ceea ce clădești acum îți dă sentimentul de încredere în propria valoare.

SanatateSănătate              
     În luna analizată avem de-a face cu o perioadă destul de agitată în care ești preocupat să rezolvi, în cel mai scurt timp cu putință, problemele cu care te confrunți iar aceasta te va solicita, fizic și mental. Va trebui să acorzi o atenție deosebită în preajma datei de 18, atunci când ești predispus la probleme renale, infecții, accident, probleme ale ficatului, insomnii.