Luna noiembrie 2017, Vărsător

Noiembrie 2017, Vărsător
011 Varsator         Este o lună în care îți iei rolul social și profesional în serios îndeplinindu-ți cu succes aceste obligații. Îți expui în public propriile așteptări, într-un mod foarte original, curajul tău fiind admirat precum și ambiția și capacitatea de a te concentra pe realizarea propriilor obiective. Ai acum șansa de a reuși, în plan profesional, prin modul deschis de a fi, prin amabilitatea și faptul că vrei să ajuți pe cei din jur. Primești susținere din partea unor persoane importante pentru ascensiunea ta socială. După data de 22 noiembrie te exprimi mult mai bine și mai ușor în cadrul unui grup dând dovadă de altruism, ai capacități organizatorice deosebite reușind să câștigi admirația tututror prin simpla ta apariție știind cum să impui respectul personal. Te implici în proiecte care îți stârnesc curiozitatea și interesul pentru a învăța lucruri noi, pentru a promova idei inovatoare. Deviza ta, pentru perioada analizată, este: „Succesul înseamnă să devii ceea ce îți dorești.” Anonim
 
Dragoste, relatia de cupluDragoste – Relația de cuplu
        Este o lună în care relația de mariaj poate să treacă printr-o perioadă destul de liniștită, mai ales în intervalul 15 – 25 noiembrie. Ești mult mai dispus să asculți și părerea partenerului de viață, să ții cont de dorințele și ideile acestuia. Este o perioadă de clarificări, de concentrare a efortului în comun către zona profesională. Este timpul pentru demararea unor propiecte de anvergură, de clădire a unui edificiu la care puneți umărul împreună fiind foarte conștienți că este vorba despre mult efort și concentrare pe detalii. După data de 7 noiembrie este posibil să te îndrăgostești de o persoană care ocupă un post de conducere în ierarhia socială și/sau profesională. Totul va depinde de capacitatea ta de a gestiona această situație pentru că nu te poți aștepta neapărat la ceva bun, mai ales dacă ai de gând să încalci câteva norme morale. Așadar, mare atenție cui dăruiești sentimentele de iubire. Dacă nu ești încă împlicat într-o relație de cuplu stabilă atunci ai acum ocazia să găsești persoana cu care te potrivești, din punct de vedere sentimental dar și intelectual, în cadrul unui grup de prieteni sau prin participarea la tot felul de întruniri. Este o lună în care ești mult mai preocupat de obligațiile profesionale, lăsând iubirea în planul secund.
 
Cariera si baniCarieră și bani
        Se preconizează o lună deosebit de favorabilă, în ceea ce privește zona profesională. Ai acum toate șansele de a ocupa un post de conducere, poți semna un contract care îți va aduce beneficii financiare considerabile. Ești susținut de persoane cu influență datorită potențialului tău, a experienței profesionale acumulate. Putem să vorbim acum despre certificări oficiale, trecerea cu brio a unor examene, concursuri pentru obținerea unui post pe care îl dorești de ceva timp. În preajma datei de 13 noiembrie te poți bucura de o realizare deosebită în carieră. Atenție însă la promisiunile care vin acum dinspre prieteni sau din partea unei asociații din care faci parte. Este recomandat să eviți semnarea vreunui contract, de orice fel, în preajma datei de 13 noiembrie. Ziua de 16 a lunii analizate îți poate aduce inspirația necesară pentru a putea atrage mai multe resurse financiare. În preajma datei de 25 noiembrie putem vorbi despre o perioadă favorabilă pentru a da startul unui proiect de grup dând dovadă de originalitate și o intuiție deosebită dar beneficiind și de ajutorul colegilor de proiect. Este bine să profiți de susținerea primită acum pentru a-ți împlini un vis mai vechi din planul profesional. Nimic nu este prea greu, cât timp îți urmărești obiectivele pas cu pas. Este nevoie de efort, hotărâre și curaj pentru a reuși să atingi cele mai înalte culmi personale.
 
SanatateSănătate
        Din punct de vedere al sănătății putem vorbi despre o perioadă destul de neplăcută, în preajma datei de 19 noiembrie, atunci când ești predispus la infecții, probleme cu spatele, zona lombară sau probleme care țin de circulația sanguină, eventual poți avea probleme de natură psihică, insomnii, migrene, agitație. Spre sfârșitul acestei perioade există predispoziția la accidente.