Luna noiembrie 2017, Capricorn

Noiembrie 2017, Capricorn
010 Capricorn       Este o lună în care te simți foarte bine, cât timp ești înconjurat de prieteni, de oameni care te susțin în împlinirea țelurilor personale. Ai un spirit altruist, deschis, ești dornic să te implici în colaborări, în tot felul de activități. Poți imprima grupului din care faci parte personalitatea ta putând juca, la modul firesc, rolul de lider. Nu te grăbi să pornești către o nouă direcție, până când nu faci o analiză atentă a obiectivelor și a resurselor de care dispui. Cât timp vei beneficia de pe urma energiei pozitive, ai entuziasm și încredere în scopul tău, ritmul de evoluție va fi unul foarte bun. După data de 22 noiembrie ai capacitatea de a te redescoperi, poți să clarifici acum anumite aspecte ale sinelui. Spre sfârșitul acestei luni este posibil să te confrunți cu o stare de confuzie, de neliniște iar aceasta ar putea să îți aducă limitări, un fel de blocaj nereușind să transmiți ceea ce gândești, de fapt. Deviza acestei perioade, pentru tine, este: „Nu trebuie să îți fie teamă de nimic în viață. Trebuie doar să înțelegi.” Anonim


 
Dragoste, relatia de cupluDragoste – Relația de cuplu
         Putem să vorbim despre o perioadă în care ai ocazia să dai o conotație mult mai optimistă relației de cuplu. Va trebui să-ți dozezi cu mai multă grijă energia încercând să găsești starea de echilibru între viața de familie și obligațiile carierei. Este posibil să îți manifești nemulțumirile, eșecurile de la serviciu în relația de cuplu. Din data de 9 noiembrie gelozia, posesivitatea se pot infiltra și mai mult în relația de mariaj. Va trebui să fii mult mai atent la modul în care îți ordonezi gândurile sau felul în care îți exprimi părerile pentru că ideile tale sunt cam neclare și nu prea corespund realității imediate. Întâlnirile cu prietenii, ieșirile alături de partenerul de viață în excursii, la petreceri pot ajuta să vă apropiați mai mult, să dați un sens mai profund relației. Nu vei duce lipsă de oportunități, în plan sentimental. Dacă nu ești încă implicat într-o relație de mariaj atunci, după data de 7 noiembrie, ai toate șansele să întâlnești marea iubire, prin intermediul prietenilor sau prin participarea la întâlniri, petreceri. Este posibil să începi o relație de prietenie cu o persoană de altă naționalitate, cu ocazia unei excursii în străinătate. Este o lună în care ai șansa de a te bucura de aprecierea venită din partea sexului opus, poți avea o evoluție foarte frumoasă, în plan sentimental.
 
Cariera si baniCarieră și bani
       În perioada următoare beneficiezi din plin de ambiție, conștiinciozitate având ocazia de a reuși în plan social și profesional prin propriile forțe. Preferi să îți păstrezi independența, să iei decizii singur, fără a te lăsa influențat de cei din jur. În preajma datei de 4 noiembrie va trebui să dai dovadă de prudență pentru că ești predispus la pierderi, invidii, exces de zel, orgoliu excesiv iar toate acestea pot conduce la certuri în relația cu superiorii, răsturnări de situație. Este o lună în care poți să lansezi idei, proiecte bine analizate dând dovadă de seriozitate și profesionalism. Sunt favorizate acum activitățile de grup, asocierile iar tu vei știi cum să te faci bine înțeles putând să joci rolul de lider. Este o perioadă în care se remarcă posibilitatea de a obține o avansare importantă, cât timp vei da dovadă de diplomație. Te poți bucura de sprijinul venit din partea unui mentor, a unui ghid, în momentele de derută. În intervalul 4 – 18 noiembrie poți primi avantaje materiale deosebite dar și spre sfârșitul acestei luni. Totul va depinde de modul în care reușești să profiți de oportunitățile care vin din asocieri, prin intermediul publicității sau a grupului de prieteni.
 
SanatateSănătate
       Va trebui să dai dovadă de prudență cu propriul organism. Te poți aștepta la apariția unor perioade de depresie, insomnii sau la recidivarea unor probleme de sănătate mai vechi. Poți avea probleme cu încheieturile, ești predispus la lovituri, căzături, mai ales în preajma datei de 13 noiembrie. Există deasemenea predispoziția la intoxicație cu medicamente, alcool, anxietate, stări de confuzie.