Luna ianuarie 2018, Fecioară

Ianuarie 2018, Fecioară
006 Fecioara        În această lună vei pune foarte mult suflet în relația cu propriul copil sau în cadrul relației de iubire. Ai ocazia să îți asumi noi responsabilități, să te preocupi mai mult de educația propriului copil, îți dorești să demarezi activități comune cu acesta și care vor avea impact pe termen îndelungat. Creativitatea se află la cote înalte acum astfel că nu este deloc exclus să descoperi un nou hobby care este posibil să evolueze într-o adevărată profesie. Din data de 20 ianuarie ești mult mai preocupat de relația cu colegii de serviciu, un proiect în care sunteți implicați, obligații pe care trebuie să le finalizezi la timp. Știi cum să te faci remarcat în rândul colegilor. Ai șansa de a demara acum colaborări favorabile demonstrând că ești un bun negociator. Deviza ta, pentru această lună, este: „Respectul de sine este disponibilitatea unei persoane de a crede că este competentă să facă față provocărilor vieții și că merită să fie fericită.” Nathaniel Brandon
 
Dragoste, relatia de cupluDragoste – Relația de cuplu
         Putem vorbi despre o lună deosebită, în ceea ce privește relația de mariaj. Chiar dacă ai trecut prin tot felul de încercări, nemulțumiri, pierderi, de câțiva ani de zile, iată ca a venit și vremea în care te poți bucura de liniște și împăcare în cadrul relației de cuplu. Treci acum printr-o perioadă de maturizare în plan sentimental conștient fiind că, pentru a fi fericit, trebuie să dai dovadă de înțelegere față de partener. Ai ocazia să vezi acum ce anume se dorește de la tine și cât ești dispus să dăruiești. Este adevărat că încă te mai lași dominat de îndoieli, acea stare de nesiguranță în care gândești: „Și dacă este numai o iluzie?” dar oare cine nu riscă, atunci când este vorba despre iubire! Nu ai cum să știi până când nu încerci și nu este just să ai așteptări înalte de la celălalt, până când nu ai tu curajul să dăruiești. Ai acum șansa de a vedea partenerul, cu bune și cu rele și poți trece mai departe fiind mai iertător și mai înțelegător. Nimic nu se vindecă peste noapte, orice rană, fie ea fizică sau emoțională, are nevoie de timp pentru a se reface. Ești acum în faza de recuperare, după o perioadă destul de critică. Cert este că ai învățat ceva foarte important: să nu mai ai atât de multe așteptări de la celălalt. Este o lună în care vei trece prin transformări profunde, în ceea ce privește relația sentimentală. În preajma datei de 10 ianuarie putem să vorbim despre o perioadă intensă, de schimbări, în zona sentimentală. În preajma datei de 13 ianuarie te poți aștepta la apariția unor probleme în relația cu persoana iubită, fie nu reușeșeti să te faci înțeles, fie sunt aduse la suprafață anumite secrete. Este bine să păstrezi o atitudine mai detașată în preajma datei de 28 ianuarie pentru că există riscul de a lua decizii pripite și pe care nu le mai poți repara.

Cariera si baniCarieră și bani
      În perioada analizată aici sunt favorizate parteneriatele, demararea de colaborări cu impact pe termen îndelungat. Ești susținut de astre să îți îndeplinești anumite ambiții, în plan social și profesional. Debordezi de energie, creativitate, spontaneitate, ai capacitatea de a te mobiliza în situațiile neprevăzute, atunci când vine vorba despre munca în echipă. După data de 18 ianuarie ai șansa de a rezolva mult mai ușor unele conflicte din relația cu colegii sau colaboratorii apropiați, prin diplomația și șarmul de care vei da dovadă. Este posibil să te gândești destul de serios să schimbi domeniul de activitate sau să te orientezi spre un post mai bine plătit. Va trebui să dai dovadă de prudență, în privința deciziilor legate de profesie, pe care trebuie să le iei la sfârșitul acestei perioade. Te poți aștepta la schimbări bruște, decizii luate de superiori și care te pot afecta pe termen lung. În luna analizată aici va trebui să fii mult mai precaut, atunci când vine vorba despre cheltuielile făcute pentru propriul copil sau persoana iubită, îndeosebi în preajma datei de 13 ianuarie. Este posibil să apară cheltuieli neprevăzute și care îți pot da toate planurile peste cap. După data de 18 ianuarie ai ocazia să negociezi salariul în favoarea ta, primind o mărire și eventual o primă.
 
SanatateSănătate
    În luna ianuarie nu prea ai de ce să te plângi, în ceea ce privește sănătatea, mai ales în prima parte a perioadei. Va trebui să dai dovadă de prudență, dacă ai de făcut deplasări precum și în privința practicării de sporturi extreme, mai ales în preajma datei de 13 și 28 ianuarie, atunci când este posibil să te confrunți cu recidivarea unei probleme de sănătate fiind nevoit să iei măsuri urgente de remediere.