Luna decembrie 2016, Sagetator

Decembrie 2016, Săgetător
009 Sagetator          În perioada supusă analizei știi cum să te pui în valoare preocupându-te mai mult de propria imagine. Îți este mult mai ușor, prin atitudinea ta deschisă, dezinvoltă, plină de optimism și umor. Ești mult mai dornic să socializezi, să interacționezi cu oameni noi, interesanți știind cum să te faci apreciat pentru onestitatea și diplomația pe care le manifești. După data de 21 decembrie este timpul să-ți valorifici abilitățile de care dispui pentru a atrage mai multe câștiguri financiare. Trebuie totuși să iei în calcul și probabilitatea ca să nu îți iasă totul exact așa cum ți-ai planificat. Este posibil să ai și ceva pierderi și să te gândești, destul de des chiar, că „decât să muncesc degeaba, mai bine stau degeaba”. Deviza ta, pentru luna analizată, este: „Munca pe care o îndeplinim cu plăcere, ne vindecă de truda ei.” William Shakespeare
 
Dragoste, relatia de cupluDragoste – Relația de cuplu
       În această lună se pare că relația de cuplu poate trece prin transformări neașteptate, profunde. Pot avea loc discuții lungi despre bani, investiții, despre o eventuală schimbare de domiciliu sau despre o mai bună gestionare a bugetului familiei. Cert este că nu prea vrei să te gândești la manifestarea afecțiunii în mod direct, sincer față de partenerul de viață. Alegi să privești mai mult spre latura practică, pragmatică a relației. După data de 19 decembrie este recomandat să eviți discuțiile, neînțelegerile legate de bani, în relația de mariaj. Șansa de a întâlni dragostea poate veni cu ocazia participării la niște cursuri, întruniri, călătorii, mai ales în intervalul 7 – 19 decembrie. Este o perioadă favorabilă pentru flirturi, multe conversații cu sexul opus, atrăgând atenția celuilalt prin capacitatea de a reuși să transmiți starea de bucurie, bună dispoziție. Nu putem vorbi neapărat despre îndrăgostire ci, mai degrabă, despre implicarea într-o relație de scurtă durată dar care te poate lua prin surprindere.
 
Cariera si baniCarieră și bani
    Lucrurile sunt cât se poate de promițătoare, în plan profesional, mai ales până în data de 19 decembrie. Este o perioadă benefică pentru a lua decizii de lungă durată, vis-a-vis de carieră, o eventuală  promovare. În partea a doua a perioadei în discuție se cere prudență atunci când vine vorba despre semnarea unor contracte, parteneriate. Acordă atenție la asocierile pe care vrei să la realizezi, la deciziile pe care le iei în privința unui grup, a unei asociații, îndeosebi după data de 24 decembrie. Este posibil să te confrunți cu surprize neplăcute legate de carieră, după data de 19 ale lunii analizate. Planul financiar îți poate pune probleme seriaose, în partea secundă a lunii decembrie atunci când se cere mai multă atenție la modul în care îți administrezi bugetul personal. Este nevoie să dai dovadă de mai mult pragmatism, atunci când vine vorba dsepre bani, câștiguri, valorificarea propriilor abilități.
 
SanatateSănătate
         Este foarte probabil să resimți o oarecare stare de oboseală, epuizare fizică și mentală, îndeosebi în partea a doua a lunii. Grijile, starea de agitație ar putea să-ți provoace insomnii sau probleme digestive. Acordă atenție perioadei de la sfârșitul lunii decembrie, atunci când te poți confrunta cu incidente nepăcute la drum fiind predispus la accidente, răniri, probleme minore de sănătate.