Luna august 2018, Leu

August 2018, Leu
005 Leu           Este o lună în care, practic, ești în centrul atenției. Reușești să impresionaezi prin simpla ta prezență dar și prin atitudinea dezinvoltă, prin dinamism și ambiție, prin hotărârea de a merge mai departe, indiferent de obstacolele ivite în calea ta. Ești preocupat de progresul personal. Ești dominat de pasiune și de entuziasm pentru împlinirea unui țel măreț. Chiar dacă, în prima parte a lunii, ai ocazia să observi că multe din demersurile tale tind să fie întârziate, poate chiar anulate, nu mică îți va fi mirarea să constați că toate acestea sunt, de fapt, în avantajul tău, spre binele de mai târziu. Ai ocazia să faci curățenie în viața personală, în relația cu ceilalți oameni descoperind o nouă față a mediului, grupului din care faci parte. Ceea ce sădești acum, în această perioadă, va avea impact pe termen îndelungat, în destinul tău. Din data de 23 august apar noi oportunități de creștere a veniturilor din muncă personală. Poate fi vorba de o renegociere a salariului, noi oportunități de a primi un post de lider în cadrul colectivului de muncă. Deviza ta în această lună este: „Când pornești la o acțiune, trebuie să ai în vedere și riscurile ei.” Eugen Lovinescu

Dragoste, relatia de cupluDragoste – Relația de cuplu     
       Este o lună intensă, interesantă și chiar inedită, în plan relațional și sentimental, îndeosebi până în data de 13 august. Până atunci se cere multă răbdare din partea ta în relația cu partenerul de viață pentru că este posibil să te enervezi din lucruri de nimic și astfel să ajungi la certuri serioase. Nu este momentul potrivit pentru a lua decizii definitive. Caută să vezi ce ai de schimbat în propria atitudine, la ce anume ai de renunțat, de schimbat.
        În a doua parte a lunii ești foarte preocupat de sarcinile de la locul de muncă și astfel lași relația de cuplu pe alt plan. Pot să apară acum noi realizări legate de proiecte comune, lansate încă din luna februarie 2018. Totul este să dai dovadă de calm și răbdare privind cu o oarecare detașare eventualele nemulțumiri venite din partea partenerului de viață. Nu trebuie să te lași copleșit de obligațiile de serviciu sau de nemulțumirile din cadrul carierei pentru că riști astfel să te îndepărtezi de partener. O plimbare în doi, o scurtă vacanță ar fi binevenită, în special pe la jumătatea lunii.  
        În preajma datei de 17 august ești predispus la certuri cu părinții pe tema relației de dragoste, a direcției pe care vrei să o alegi, în ceea ce privește viața ta sentimentală. Ești încă nehotărât neștiind prea clar către ce direcție să pornești.
      Spre sfârșitul aceastei luni ești mult mai destins în ceea ce privește relația cu ceilalți fiind important să nu exagerezi cu impresiile legate de proprii părinți. Este nevoie de mai multă comunicare, sinceritate, deschidere față de oamenii care te iubesc și te susțin în momentele grele.

Cariera si baniCarieră și bani      
       Este o lună de vară în care va trebui să dai dovadă de mai multă prudență, atunci când vine vorba despre relația cu colegii și/sau superiorii. Te poți aștepta la unele răsturnări de situații neașteptate, în plan profesional, apărute ca urmare a unor bârfe, invidii venite din partea prietenilor, îndeosebi în prima parte a lunii analizate. Va trebui să acorzi o mai mare atenție la actele pe care le semnezi acum, modul în care negociezi salariul, în mod special în prima parte a lunii.
       În a doua parte a lunii ești nevoit să investești mai mult în casă, familie, poate chiar să îți susțiii părinții cu bani. Nu este exclus să fii nevoit să îți schimbi domiciliul și astfel să cheltui niște bani care erau programați pentru cu totul altceva.
     Ești predispus la pierderi financiare datorate entuziasmului sau a neatenției așa că ceilalți pot să profite de bunăvoința ta. Este favorizată munca de creație, relațiile profesionale, parteneriatele la distanță, eventual peste hotare, din data de 27 august. Ai ocazia să demarezi acum un proiect ambițios cu o firmă importantă sau cu persoane influente. Este un moment de salt, de progres iar tot ceea ce clădești acum va avea impact pe termen îndelungat. Totul va depinde de tine, să nu te lași influențat de cei care te invidiază și nu vor să te vadă cum progresezi. Se va observa un nou având în plan financiar la sfârșitul lunii august.

SanatateSănătate
        Putem să vorbim despre o lună în care este recomandat să nu exagerezi, atunci când vine vorba despre sporturi extreme, viteză excesivă, escaladări periculoase, excese alimentare. Ești predispus la căzături, lovituri, tăieturi, probleme ce țin de zona capului dar și unele probleme legate de funcționarea inimii, dureri de spate, încheieturi. Se recomandă prudență în activitățile de la locul de muncă sau în deplasările în interes profesional. Evită să faci pe grozavul altfel va trebui să suporți consecințe neplăcute.