Luna august 2017, Taur

August 2017, Taur
002 Taur        În această lună vei pune mai mult accent pe familie, proiectele care vizează casa, propriul domiciliu sau relația cu părinții. Putem vorbi și despre o posibliă schimbare a domiciliului sau achiziția unei case, a unui teren, renovări prin gospodărie, modificarea stilului de viață. Ai acum capacitatea de a conștientiza cele mai profunde trăiri putând astfel să te redescoperi. Din data de 23 august te vei preocupa mai mult de propriul copil dar și de creativitate și relația cu persoana iubită. Deviza ta pentru perioada analizată este: „Este mai puțin important în ce direcție privești. Contează ceea ce vezi.” Henry Thoreau
 
Dragoste, relatia de cupluDragoste – Relația de cuplu     
      Se anunță o lună august destul de agitată, dedicată vieții de familie, relației cu partenerul de viață. Ești ferm hotărât să te mobilizezi pentru a duce la capăt un proiect comun, alături de partenerul de viață. Se pot produce schimbări legate de domiciliu astfel că nu prea ai chef de visare, romantism pentru că ai mult prea multe treburi de făcut. Cert este că reușești să te mobilizezi și să aplanezi orice posibil conflict apărut în cadrul relației de mariaj. În partea a doua a perioadei analizate poți să primești susținere financiară din partea partenerului de viață. Este posibil să plecați împreună într-o scurtă vacanță. Este o lună în care vei reuși să îmbini utilul cu plăcutul și vei vedea și partea frumoasă a vieții în doi. Din data de 13 august este foarte posibil să reiei unele discuții, conversații cu o iubire din trecut. Urmează o perioadă de reevaluare, reamintire, revizuire a unei relații de dragoste. Te întorci în trecut fiind de-a dreptul răscolit, bulversat. Ceva în sufletul tău te nemulțumește, fie că este vorba despre o relație sentimentală, fie despre relația cu propriul copil. Va trebui să acorzi o atenție deosebită la eventualele decizii pe care le iei în preajma datei de 26 august. Probabil că vei relua unele discuții cu o persoană de sex opus care au avut loc și în primăvara acestui an.


 
Cariera si baniCarieră și bani
        Putem să vorbim despre o lună favorabilă, în plan profesional. Te poți aștepta la unele răsturnări de situație în carieră, la începutul perioadei în discuție, mai precis în preajma datei de 7 august. Este posibil să te bucuri de noi oportunități legate de eventuala schimbare a jobului actual sau de obținerea unui post mult mai avantajos. Te implici mai mult în cadrul unui proiect dând dovadă de creativitate și inspirație. Putem să vorbim și despre călătorii avantajoase, din punct de vedere profesional. Este posibil să îți dorești să te perfecționezi, să participi la seminarii sau poți obține o diplomă care te va ajuta în carieră. Va trebui să dai dovadă de prudență în relația cu colegii, mai ales în preajma datei de 15 august. Te simți motivat să muncești beneficiind acum de popularitate și succes bucurându-te de câștiguri financiare importante. Până în data de 13 august te poți aștepta la o mărire de salariu. Te bucuri de susținere venită din partea familiei pentru a-ți îndeplini un țel profesional.
 
SanatateSănătate
        Este o perioadă destul de agitată reușind cu greutate să ajungi să te preocupi și de propria sănătate. Stresul, nemulțumirile constante îți pot provoca unele tulburări care țin de zona digestivă, ficat, pancreas îndeosebi pe la jumătatea perioadei analizate. Nu trebuie să neglijezi nici zona renală. Atenție în preajma datei de 24 august atunci când pot să apară unele probleme legate de insomnii, lovituri, căzături, luxații.