Horoscop anual 2017, Scorpion

Horoscop anual 2017, Scorpion

            „Oamenii văd doar ceea ce sunt pregătiţi să vadă” Ralph Waldo Emerson
           Anul 2017 se poate dovedi un an plin de inițiative, dorința de a pune în practică proiecte mai vechi, de a valorifica din plin resursele de care dispui. Ești pregătit să accepți shimbarea, oricât de mult te-ar răscoli, neliniști acest aspect. Simți nevoia unei transformări profunde ceea ce face parte, de fapt, din procesul tău de maturizare. Se poate constata o oarecare agitație, îndeosebi în a doua parte a anului, stările emoționale sunt contradictorii simțindu-te epuizat la nivel fizic și emoțional. Cert e că vor exista momente în care chiar te simți protejat, ocrotit în momentele de răscruce având un sentiment de pace, de liniște, impresia clară că ești protejat de Divinitate.
        Cea mai intensă perioadă pentru tine, este în intervalul 10 octombrie – 31 decembrie,   atunci când planetele personale Soare, Mercur, Venus și Marte împreună cu Jupiter vor tranzita, pe rând, zodia ta. Îți vin tot felul de idei, întâlnești oameni interesanți, care au un rol constructiv asupra ta. Cert este că e vorba de o perioadă trăită cu intensitate în care vei face multe schimbări în viața ta căutând echilibrul, stabilitatea în relația de familie dar și în plan profesional. Ai mai mult curaj, ambiție să pornești către noi orizonturi. 
            Eclipsa de Soare din semnul Pești, din data de 26 februarie, este în casa a V-a a iubirii, copiilor, creativității. Se poate vorbi astfel despre înfiriparea unei idile, implicarea într-o relație de dragoste sau încercarea de relua o relație de iubire. Tot în această perioadă ai ocazia să valorifici un hobby transformându-l într-o profesie. 
          Eclipsa de Lună din zodia Vărsător, din ziua de 7 august, activează casa a IV-a, a familiei, casei, patrimoniului. Este momentul potrivit pentru o renovare, investiție într-o casă, proprietate, să te gândești cum să îți schimbi domiciliul. Acordă atenție la tot ceea ce ține de eventuale probleme legate de părinți, relația cu familia fiind nevoie de mobilizare din partea ta, pentru a le veni în ajutor. E posibil să apară unele probleme legate de unele documente ce vizează o proprietate.
            Eclipsa totală de Soare din zodia Leului, din data de 21 august, are loc în casa a X-a, a carierei, realizărilor sociale. Așa că te poți aștepta la o schimbare de direcție în carieră, poți fii nevoit să îți folosești atuurile de care dispui pentru a obține ceea ce îți dorești în plan profesional. Se cere mare atenție întrucât ești predispus la compromisuri.
            Cu Jupiter în semnul Balanță, până în data de 10 octombrie, ești mult mai capabil să-ți păstrezi starea de optimism în situațiile limită, să explorezi cu mai mult curaj necunoscutul. Te simți atras de spiritualitate, îți dedici mai mult timp acțiunilor de voluntariat.
            Jupiter tranzitează zodia Scorpion, începând cu data de 10 octombrie, aducându-ți oportunități în toate domeniile, dezvoltare personală, poți primi vești bune legate de iubire, de relația cu copiii. Te simți mult mai încrezător, optimist, jovial, generos impresionând prin încrederea pe care o ai în propriile forțe de a depăși problemele, de orice natură.
            Cu Saturn în zodia Săgetător (până în data de 20 decembrie 2017), casa a II-a pentru tine, mai ales dacă ești născut în ultima decadă a zodiei (11 – 21 noiembrie) se cere să fii mult mai chibzuit, organizat, atunci când vine vorba despre bani, valorificarea abilităților și talentelor de care dispui. Se pare că ești susținut pentru a obține banii de care ai nevoie pentru a reuși să depășeti anumite obstacole în plan financiar. Când vine vorba de cumpărături este recomandat să alegi lucuri practice, care să-ți fie cu adevărat de folos. E vorba de aproape un an de zile în care calitatea este mai importantă decât cantitatea, atunci când vine vorba de cumpărături, investiții.
            Intrarea lui Saturn în semnul Capricorn, din data de 20 decembrie, are loc pentru tine în casa a III-a, a comunicării, călătoriilor, examene, relația cu rudele apropiate. Ești mult mai practic, concentrat pe finalizarea unor proiecte ce vizează cursurile, studiile dar și călătoriile dorindu-ți să îmbini utilul cu plăcutul, atunci când vine vorba de excursii. Ai ocazia să observi cum reușești să fii de un real suport moral pentru rudele apropiate dându-le sfaturi utile, la momentul potrivit. Saturn în zodia Capricorn te îndeamnă să fii mult mai chibzuit în ceea ce spui, deciziile pe care le ei atunci când vine vorba despre relația cu rudele apropiate.
            Prezența lui Uranus în semnul Berbec ți-a afectat, de câțiva ani, casa a VI-a, a muncii și a sănătății astfel că în acest timp parcă ai tot fost alergat, supus la schimbări neașteptate, nevoit să te adaptezi rapid la situațiile de la locul de muncă. Cert este că ai acumulat foarte multă experiență, ai interacționat cu multă lume. Nu îți va fi deloc ușor nici în acest an, când vine vorba de muncă și sănătate, ajungând să muncești de multe ori în mai multe locuri ceea ce-ar putea să îți slăbească sistemul imunitar, ești nevoit să lucrezi peste program, să te trezești mult mai devreme pentru a pleca la serviciu. Este posibil ca, în aceast an, să iei hotărârea bruscă de a porni o afacere pe cont propriu, să închei un contract de muncă mult mai avantajos, din punct de vedere financiar.
            Cu Neptun în zodia Pești (din 2011 până în 2026), pentru tine în casa a V-a, a iubirii, creativității, a copiilor îți aduce o mulțime de relații de scurtă durată, dezamăgiri în plan sentimental, probleme legate de copii dar și posibilitatea de a descoperi un nou hobby, să îți valorifici creativitatea fiind mult mai inspirat. Dacă ești născut între 7 – 10 noiembrie atragi mult mai ușor atenția sexului opus simțindu-te prins în mrejele iubirii putând trăi acum o experiență deosebită în plan sentimental.
            Pluton este în Capricorn, din 2008 până în  2024, în casa a III-a, a comunicării, călătoriilor scurte, relația cu rudele apropiate, vecinii astfel că se poate vorbi despre anumite probleme ce pot apărea în relația cu un frate, vecin și încercarea de a rezolva pe cale amiabilă anumite animozități, îndeosebi spre sfârșitul acestui an. Este o perioadă de intense transformări, în ceea ce privește comunicarea, studiile fiind mult mai dornic sau chiar nevoit să acumulezi multe informații, cunoștințe pe care să le valorifici în scop personal. Ești supus la tot felul de teste fiind oarecum forțat să fii atent la modul în care transmiți infomația. Se poate vorbi acum despre o transformare benefică, de reușită la examene, îndeosebi din luna octombrie.

perioade-favorabile
Perioade favorabile
      Începând cu jumătatea lunii octombrie și până la sfârșitul anului sunt favorizate călătoriile, examenele, acumularea de noi cunoștințe, specializări, tot ceea ce ține de scris, oratorie, publicații, relația cu editurile, mass-media.
       Cariera ar putea cunoaște un nou impuls în lunile august – septembrie, atunci când Marte și Venus aduc oportunități de progres în plan profesional fiind îndemnat la acțiune.
       Venus vine în vizită prin zodia ta între 23 septembrie – 18 octombrie ceea ce sună a linişte, calm şi bine. Pentru unii dintre Scorpioni (cei născuţi pe la mijlocul zodiei) Neptun are şi el un efect relaxant alimentându-vă visele, ajutându-vă să ţintiţi sus şi să vă deschideţi mai mult spre spiritualitate. Oricum Neptun într-o zodie de apă e un beneficiu pentru Scorpioni iar influenţa lui se va resimţi încă mulţi ani de acum încolo, ca atare sunteţi stimulaţi să exploraţi lumea şi pe alte etaje decât cele materiale, concrete, vizibile, descoperind şi valorificând mai mult latura spirituală şi frumoasă a vieţii. Inima voastră cere mai mult!

perioade-mai-putin-favorabile
Perioade mai puțin favorabile
        Cu Lilith în zodia ta, până pe 14 februarie, se continuă starea de teamă, de neîncredere, rătăcire venindu-ți destul de greu să acționezi într-o direcție clară. Ai sentimentul că ești trădat, nu te poți încrede în oricine venindu-ți destul de greu să spui exact ce simți și ce vrei.
        În intervalul cuprins între 10 aprilie – 3 mai se poate vorbi despre o stare de încordare, tensiune, incapacitatea de a te face înțeles în relația cu partenerul de viață.
            Acordă o atenție deosebită la posibile probleme financiare spre sfârșitul lunii mai, atunci când se cere mai multă seriozitate, cumpătare din partea ta, este recomandat să fii mai chibzuit, atunci când vorbim despre cheltuieli. Te poți aștepta la o sancțiune, o amendă. Evită, pe cât posibil, călătoriile pe distanțe lungi sau fii mai atent la cum conduci automobilul, îndeosebi la începutul lunii iulie.
            În luna august este bine să fii mai precaut, atunci când vine vorba de luat decizii în carieră, o eventuală schimbare de direcție în plan profesional.

Dragoste, relatia de cuplu
Dragoste – Relația de cuplu    
         Luna ianuarie și prima parte din februarie este o perioadă destul de riscantă în privința relației de cuplu întrucât Lilith poate destabiliza relația, mai ales dacă ești născut în ultima decadă din semnul Scorpion. Se poate vorbi despre gelozie, posesivitate, obsesii, certuri, discuții despre un eventual divorț. Important e să porți discuții deschise, sincere cu partenerul de viață și să priviți amândoi într-o direcție clară, fără să mai alunecați pe panta incertitudinii, a neîncrederii, a tendinței de a aduce acuzații de tot felul.
            Începutul de an se poate dovedi destul de benefic în plan sentimental având ocazia să trăiești cu intensitate, să îți faci planuri de viitor împreună cu persoana iubită. Visezi frumos alături de cel drag sau poate fi șansa de a te implica într-o nouă relație de iubire. Ai ocazia să observi cum sunt aduse la suprafață capacitatea de a dărui, de a fi romantic, afectuos trăind acum o idilă de toată frumusețea. Poate fi șansa implicării într-o relație platonică, în care să ar trebui să nu lași îndoiala să tulbure această stare de fericire, de împlinire în plan sentimental. Te simți oarecum norocos în iubire fiind mult mai sensibil, atent, afectuos fie că e vorba despre o relație de amor în afara mariajului fie că, pur și simplu, abia acum descoperi o nouă relație de dragoste. Iubirea îți dă aripi, te ridică mai presus de pierderi, traume redându-ți încrederea în tine.
            Retrogradarea lui Venus în Berbec, în perioada 4 martie – 3 aprilie, zeița dragostei și a valorilor financiare și personale, guvernatoarea casei mariajului pentru tine, te pune față în față acum cu valoarea reală a unei relații de cuplu fiind vorba despre posibile certuri, discuții aprinse care pot face lumină asupra devăratei valori a partenerului și implicit a relației de cuplu. Poate fi un timp al problemelor care pot să apară în mariaj datorită preocupării mai mari pentru locul de muncă, carieră neglijând astfel aspectele importante ce țin de relație. Nu este exclus să reînnozi o mai veche relație de iubire, cu cineva de la locul de muncă sau cunoscut prin intermediul colegilor. Poate fi vorba de revenirea în viața ta a unei persoane care ți-a dat o lecție destul de dură, vis-a-vis de relația de dragoste.
            În perioada 10 aprilie – 3 mai, atunci când Mercur retrogradează în zodia Taur, se cere o atenție deosebită în ceea ce privește relația de cuplu. Putem vorbi despre afectarea comunicării între parteneri, putând apărea tot felul de certuri, contraziceri, reluarea unor discuții mai puțin plăcute, ce vizează relația de mariaj. Cu alte cuvinte, este foarte important ca, în această perioadă, ascultarea partenerului să se facă și cu inima nu doar cu mintea. Mariajele din interes vor fi destul de încercate în această perioadă.
             Lunile septembrie și octombrie par să aducă un oarecare sentiment de neîmplinire în plan sentimental, relațional confruntându-te acum cu bârfe, secrete ce sunt aduse la suprafață, vis-a-vis de relația cu partenerul de viață. Este ca și cum rațiunea îți spune una iar sentimentele se prezintă cu totul altfel venindu-ți destul de greu să iei o decizie, dacă mai merită să continui o relație de cuplu.
            Ultimele două luni din aceast an pot fi deosebit de favorabile noilor relaţii pentru că, atât Vernus (din 7 noiembrie și până în 1 decembrie) cât și Marte ce va tranzita zodia ta din 9 decembrie și până la sfârșitul anului sunt planete ce te vor ajuta să faci un pas important într-o relație de iubire implicându-te acum cu pasiune, sensibilitate simțind cum ești invadat de dragoste, în toată ființa ta. Cu atât mai mult din 22 noiembrie, atunci când Neptun va ieși din retrogradare în zodia Pești văzând astfel cu mai multă claritate alegerile pe care trebuie să le faci în plan sentimental.

Cariera si baniCarieră și bani
     Vorbim despre un an în care se continuă transformările, mai mult sau mai puțin în favoarea ta, în ceea ce privește locul de muncă, cariera. Un an al deciziilor pe termen lung, al construcției, al renunțărilor și inițiativelor.
     La început de an, în special în primele opt zile, este posibil să apară tot felul de probleme legate de bani, semnarea unor documente, contracte. Este posibil să nu poți face față unor cheltuieli urgente.
            În perioada de retrogradare a lui Venus în zodia Berbec, casa a VI-a pentru tine, locul de muncă, relația cu colegii, colaboratorii se cere mai multă atenție la deciziile pe care le iei, atunci când vine vorba de bani, contracte, implicarea într-o nouă afacere sau lansare a unui proiect de anvergură. Este o perioadă destul de incertă, în plan profesional, când se pare că ceea ce vrei tu să construiești nu vor colegii, colaboratorii și invers. Cert este că trebuie să fii foarte atent, când vine vorba de schimbarea locului de muncă, asocieri sau implicarea într-o nouă afacere.
            Prezența lui Uranus în semnul Berbec, casa locului de muncă pentru tine, continuă să aducă serioase modificări în colectivul de muncă, relația cu colegii, colaboratorii, răsturnări de situație, vis-a-vis de anumite proiecte. Perioade desoebit de importante legate de job, când ți se cere maximă concentrare, atenție la detalii și realizarea sarcinilor de muncă la timp vor fi în lunile martie și septembrie.
            Retrogradarea lui Uranus (3 august 2017 – 2 ianuarie 2018) este un indicator al schimbării, nevoia de independență, de eliberare dintr-un mediu de lucru care nu mai corespunde dorințelor, așteptărilor tale. Uranus retrograd îți poate aduce surprize, depinde de măsura în care ești pregătit să faci față schimbărilor neașteptate și nu te lași purtat de imprevizibil. E necesar să te adaptezi rapid la noi situații legate de locul de muncă, de profesie. Uranus retrograd vrea să îți aducă în vedere necesitatea de a te reorganiza, îți dă o oarecare stare de incertitudine, nesiguranță conștientizând că este absolut necesar să te eliberezi din anumite constrângeri, să faci corecturile care trebuie la locul de muncă. În a doua parte a anului ai șansa de a face față noutăților, imprevizibilului în domeniul muncii fiind timpul să-ți pui în evidență capacitățile inovatoare.
            În luna august, ar cam fi timpul să ieși în față, să te faci remarcat în domeniul tău, fără să te impui cu agresivitate ci în mod firec, demonstrând că prin muncă și conștiinciozitate poți duce la îndeplinire obligațiile din domeniul tău. Este momentul să aduci la lumină capacitățile tale creative.
            În luna septembrie se poate vorbi despre o perioadă deosebit de favorabilă în plan financiar, atunci când ai ocazia să semnezi un contract de lungă durată, să câștigi banii de care ai nevoie pentru a mai plăti din datorii. Se poate vorbi și de surse neașteptate de finanțare, o mărire de salariu, schimbări favorabile la locul de muncă, obținerea unui împrumut avantajos.
           În luna noiembrie apar oportunități legate de noi colaborări, afaceri, schimbări favorabile la locul de muncă. Se cere mai multă precauție în ceea ce privește banii, cheltuielile, semnarea de contracte, documente în intervalul 3 – 23 decembrie, atunci când Mercur retrogradează în zodia Săgetător, casa banilor și a valorilor personale, pentru tine. Este o perioadă în care trebuie să fii mult mai cumpătat, dacă vorbim despre banii câștigați prin muncă proprie.

3D Character and Success

Sfaturi pentru anul 2017
         Este un an în care credința joacă un rol esențial pentru a reuși să traversezi cu brio obstacolele la care ești supus. Nimic nu e întâmplător și dacă e să înveți ceva acum, o lecție importantă pentru tine este să fii pregătit pentru a observa și altceva la care, de fapt, nu te așteptai. Lucrurile, de cele mai multe ori, nu se derulează așa cum ți-ai propus constatând, poate mult mai târziu, că evenimentele traumatizante, anumite pierderi (de natură materială sau emoțională) au fost spre binele de mai târziu. Nu e  cazul să te victimizezi ci învață să privești cu mai multă deschidere oamenii și viața!