Horoscop anual 2017, Gemeni

Horoscop anual 2017, Gemeni

            „Lucrul cel mai important este să fii gata în orice moment să sacrifici ceea ce eşti pentru ceea ce ai putea deveni” Charles Dickens
            În perioada analizată aici timpul devine foarte prețios pentru tine. Este timpul acela în care ai vrea să te oprești din alergat dar ceva îți spune că „Nu e momentul, mai ai încă atât de multe de făcut!” Abia dacă ai timp să stai de vorbă cu propiul suflet, să-ți faci o reevaluare a activităților, a proiectelor pe care le tot construiești de ceva ani. Creativitatea este la cote înalte, relația cu copiii dar și tot ceea ce ține de planul sentimental. Și poate că te întrebi, pe bună dreptate: „De unde să mai am timp și de asta?” Uite că ai timp dar cert este că, la un moment dat, te vei simți copleșit de evenimente și atunci ar fi momentul în care să spui: STOP! 
           Mercur, guvernatorul zodiei tale, se află la început de an retrograd în zodia Capricorn, în casa a VIII-a pentru tine, așa că ai de tras în ceea ce privește plata unor datorii, termene limită dar și implicarea într-o relație intimă, de amor cu un iubit/ă din trecut. Mercur retrogradează în acest an în patru semne (Capricorn 1 – 4 ianuarie, la început de an, Săgetător 4 – 8 ianuarie, Taur 10 aprilie – 3 mai; Fecioară 13 august – 5 septembrie, Săgetător 3 – 23 decembrie) așa că trebuie să acorzi mai multă atenție problemelor care țin de resursele financiare ale altora, finanțele partenerului de viață, relația de mariaj (4 – 8 ianuarie și 3 -23 decembrie), dușmanii ascunși, acțiuni secrete, probleme cronice de sănătate ( 10 aprilie – 3 mai) dar și la tot ceea ce are legătură cu casa, proprietatea, relația cu părinții sau probleme legate de sănătatea acestora (13 august – 3 septembrie).
            O perioadă foarte aglomerată pentru tine se preconizează a fi în intervalul de timp 21 aprilie – 31 iulie, atunci când vor tranzita zodia ta planetele personale (Soare, Mercur, Venus Marte). Te vei simți în plină formă, admirat, dorit de sexul opus, ești dornic să comunici ceea ce simți, gândești, plin de pasiune, de dorințe pe care le exteriorizezi cu mai multă dezinvoltură. Toate aceste planete vor fi susținute de Jupiter din semnul Balanță. Așa că nu ai de ce să te plângi.
            Prezența lui Saturn în casa parteneriatelor, a mariajului până în data de 20 decembrie 2017, fiind bine susținută de Uranus din zodia Berbec. Anul acesta va influența, în mod deosebit, nativii din ultimul decan al zodiei Gemeni (10 -20 iunie). Este ocazia de a se bucura din plin de darurile lui Saturn, cel care aduce mai multă răbdare, înțelepciune în relațiile de parteneriat. Este o perioadă de conștientizare că așteptarea dar și munca cu propria persoană aduce rezultatele mult așteptate. La sfârșitul acestui tranzit ai ocazia să constați că ești mult mai deschis către spiritualitate, ai descoperit în tine acele daruri pe care acum ești pregătit să le oferi celorlalți cu mai multă deschidere, onestitate. Primești acum inspirația, călăuzirea, protecția în măsura în care ai învățat să oferi la rândul tău toate acestea. Odată cu intrarea lui Saturn în casa a VIII-a, după data de 20 decembrie, se cere o mai mare atenție în ceea ce privește gestionarea finanțelor, resurselor venite dinspre partenerul de viață, o moștenire, taxe, impozite, plata unor datorii. Sunt luate în vizor și relațiile intime, sexuale, poți fii nevoit să pui capăt unor relații. Ești mult mai atras de științele oculte, astrologie, esoterism. Este important să ții cont mai mult de ce îți spune intuiția.
            Cu Jupiter aflat în semnul Balanță, după data de 9 septembrie 2016 și până în 10 octombrie 2017, acesta fiind bine susținut de Saturn, nu poate decât să îți redea speranța că tot ce creezi acum, ce construiești, nu poate decât să-ți aducă un mare succes. Vor exista și piedici, în intervalul în care Jupiter retrogradează  (6 februarie – 9 iunie 2017) când acesta va realiza opoziție cu Uranus (în data de 3 martie și 28 septembrie) careu cu Pluton ( 30 martie), ceea ce spune că nu prea trebuie să te întreci cu gluma când e vorba de iubire, educația copiilor și tot ce ține de preocupările acestora, sănătate. Până în toamna acestui an ai ocazia să construiești dar și să dărâmi în plan sentimental, relațional. Să plângi, dar și să te bucuri. Cert e că trăiești cu intensitate și nu vrei să pierzi nimic din darurile oferite de Jupiter. Acordă atenție la relația cu prietenii, asociațiile din care faci parte întrucât în perioadele menționate te poți confrunta cu despărțiri bruște, decizii luate sub impulsul de moment.
            După dat de 10 octombrie, Jupiter intră în zodia Scorpion (pentru tine în casa serviciului și a sănătății) unde va sta până în data de 8 noiembrie 2018. Acesta vine cu cu oportunități de progres legat de locul de muncă, colaboratori, expansiune și dorința de a realiza proiecte ambițioase. În noiembrie este foarte bine aspectat de Soare și Venus așa că trebuie să profiți din plin de această perioadă, pentru a obține o avansare, o mărire de salariu.
            Neptun tranzitează în continuare casa a X-a, a carierei, imaginii în plan public, realizări sociale și va sta în zodia Pești până în ianuarie 2026 așa că ai timp să descoperi, până la urmă, dacă merită sau nu să depui efort într-o anumită direcție în plan profesional. Este vorba despre multă zbatere, efort pentru a finaliza anumite obligații care țin de carieră, succes în plan public, adeseori confruntându-te cu starea de nemulțumire, dezorientare, confuzie întrebându-te: „Oare chiar este direcția potrivită pentru mine?”
            Prezența lui Pluton în semnul Capricorn care se află în această zodie încă din anul 2008 și mai are de străbătut un drum lung până în 2024. Pentru tine reprezintă casa a VIII-a (a  resurselor partenerului, a împrumuturilor, moșteniri, relații intime) și te predispune la tot felul de renunțări, transformări, ai fost pus în fața unor circumstanțe urgente, termene limită, confruntându-te cu tot felul de obstacole, limitări din zona financiară. Ai strigat adeseori după ajutor în plan financiar. Nu ai dus lipsă nici de trădare în plan intim fapt care te-a determinat să-ți schimbi anumite principii morale, de viață. Încă te afli sub influența lui Pluton deci încă mai ai de luptat cu tot ceea ce ține de datorii, taxe, termene limită, încă mai ai multe de transformat, vis-a-vis de sexualitate, relații intime, pasiune. Cert este că ai puterea să mori și să renaști asemeni Păsării Phoenix, cu acest tranzit al lui Pluton prin zodia Capricorn.
              Cu Nodul Nord în semnul Fecioară, până în data de 9 mai 2017, se pare că mai ai încă de aprofundat anumite aspecte ce țin de familie, casă, obligații ce țin de gospodărie, părinți. Ești mult mai preocupat de trecut, de propriile rădăcini, resimțind dorința profundă de a fi acasă sau să te întorci la locurile natale.
            Eclipsa de Soare din 26 februarie, care are loc în zodia Pești, poate aduce în vedere aspecte importante ce vizează cariera, modificări, schimbări legate de imaginea ta în societate, ce anume mai ai de învățat, ce trebuie să acumulezi în plan profesional. Este timpul să lupți pentru o cauză, să-ți susții puncul de vedere în fața unor superiori. Dacă te gândești la o mutare, o schimbare importantă ce vizează cariera, ai toate șansele să faci acest lucru în următoarele 6 luni.
       A doua ecplisă de Soare va avea loc în zodia Leu, în data de 21 august, casa a III-a pentru tine astfel că putem remarca o oarecare nevoie de a-ți schimba atitudinea, vis-avis de rude apropiate, vecini, mentalitatea, modul în care transmiți ideile, informațiile pe care le deții. Pot apărea surprize (mai mult sau mai puțin plăcute) legate de studii, examene, călătorii. Cert este că trebuie să înveți să te armonizezi cu lumea din jur, să fii atent și la ce vor ceilalți, nu doar la nevoile și dorințele tale.
             Prezența Nodului Nord în semnul Leu, după data de 9 mai, corespunde pentru tine, casei a III-a așa că este momentul să acorzi o atenție specială studiului, cunoașterii, școlii, comunicării, călătoriilor, relațiilor interumane, relației cu rudele apropiate (frați, verișori), dialogului cu ceilalți oameni, seminariilor, workshopurilor, lucrărilor scrise, examenelor, prezentări de lucrări în public, mass-media, editării, publicațiilor. Destinul vine să îți aducă în vedere necesitatea de a te informa, de a progresa prin studiu, comunicare și deschidere față de tot ce este nou și îți poate îmbogăți intelectul.

perioade-favorabile
Perioade favorabile
      Perioade favorabile din punct de vedere sentimental, relațional sunt30 mai – 7 iunie, 5 – 18 iulie, 14 – 18 septembrie, 2 – 7 noiembrie.
            Perioadele favorabile din punct de vedere profesional sunt: 3 ianuarie – 3 februarie, 4 noiembrie – 1 decembrie, 9 decembrie – 31 decembrie.
            Perioadele favorabile din punct de vedere financiar sunt următoarele: 17 – 21 iulie,  8 – 12 august, 15 – 30 noiembrie, luna decembrie.

perioade-mai-putin-favorabile
Perioade mai puțin favorabile
        În lunile martie (Jupiter opoziție Uranus, Jupiter careu Pluton) și septembrie, atunci când este posibil să te confrunți cu probleme în plan relațional, sentimental existând riscul să ajungi la despărțiri neașteptate. Se cere mai multă toleranță din partea ta iar dacă observi că nu are rost să mai continui o relație, este recomandat să te detașezi, să conștientizezi ce anume a provoat această despărțire.
            În plan profesional, te poți aștepta la unele neînțelegeri cu superiorii sau dorința de a renunța la o carieră, preferând să pornești către o nouă direcție, îndeosebi în luna martie.
          Acordă o atenție deosebită la problemele ce țin de bani din muncă personală dar și cele ale partenerului de viață, în lunile iunie, prima parte a lunii iulie, luna octombrie, atunci când ai sentimentul că nu poți face față cheltuielilor urgente. E nevoie de calm și înțelepciune din partea ta.

Dragoste, relatia de cuplu
Dragoste – Relația de cuplu    
         Ai șansa, ca în acest an, să te bucuri de iubire, romantism, pasiune. Se poate vorbi despre șansa de a oficializa o relație în care ești implicat, din punct de vedere sentimental. Cert e că partenerul de viață are gânduri serioase și este bine să ții cont de ceea ce spune acesta.
             Te simți curtat cu insistență, în lunile februarie și martie, atunci când te simți pregătit să faci un pas important de la relația de prietenie, la o relație de dragoste poate chiar de cuplu.
            Cu Jupiter în zodia Balanță, până în data 10 octombrie 2017, aflat în zona sentimentelor, a relației de iubire se pare că ești pregătit să oferi iubire. Așa că nu vor întârzia să apară și răspunsurile în plan sentimental, starea de mulțumire, de împlinire. Simți că e timpul să lași loc în sufletul tău unui nou început în plan sentimental, relațional. E timpul ideal pentru a te debarsa de trecut și de a spune: „Stop și de la capăt!” Ești mult mai încrezător în capacitatea de a atrage atenția sexului opus, strălucind de-a dreptul, îndeosebi în lunile iulie, august și octombrie. Este o perioadă deosebită, în care trebuie să lași loc de și mai bine în plan sentimental, să nu te mai consideri o victimă a sorții, lipsit de noroc. Așa că e timpul să lași „artificiile să explodeze”, să trăiești cu pasiune, să te distrezi alături de persoana iubită, să călătorești, să te redescoperi mai frumos, mai bun, mai strălucitor și toate acestea pentru că ai curajul să iubești din nou, să fii mai bun.
            Putem vorbi despre o perioadă de inițiative curajoase, legate de iubire, o întâlnire de destin, în luna septembrie a acestui an. În decembrie Soarele și Venus se alătură lui Saturn (care va pleca din semnul Săgetător pe data de 20 decembrie)în casa mariajului și parteneriatelor fiind vorba despre o perioadă bună pentru concretizarea unor parteneriate, a unei relații de lungă durată.

Cariera si baniCarieră și bani
     Poate că încă de la începutul anului ai sentimentul că ceva important se schimbă, se petrece vis-avis de cariera ta, locul de muncă, relațiile de colaborare. Stresul, munca asiduă pe care ai tot depus-o în ultimul an, cât timp Marte a retrogradat în zodia Scorpion, casa locului de muncă pentru tine. Iată că tot efortul depus are șansa să dea roade bogate, spre sfârșitul acestui an. Jupiter își face intrarea în zodia Scorpion în data de 10 octombrie așa că urmează o perioadă de un an de zile de expansiune, de dezoltare, progres, beneficii legate de serviciu, bani veniți din muncă personală. Totul este să fii pe fază și să nu te cramponezi de mărunțișuri gândindu-te că nu ești capabil să îți asumi noi responabilități, să te adaptezi la un nou colectiv de muncă. Ba poți, tocmai pentru că ești destul de flexibil reușind să faci față cu brio la un nou mediu de lucru, să înveți rapid. Ai șansa de a întâlni oameni foarte bine pregătiți profesional și care îți pot deveni ghizi, mentori care te vor propulsa pe o nouă treaptă în carieră.
            Spre finalul acestui an 2017,  trigonul dintre Jupiter (din zodia Scorpion) și Neptun (din zodia Pești) din data de 3 decembrie  are menirea să-ți confere acele oportunități clare de succes, progres oarecum neașteptat, poți să obții o funcție de conducere, un post mai bine plătit. Este ca și cum Dumnezeu îți întinde o mână de ajutor, răsplătindu-te din plin pentru efortul, dedicarea ta, corectitudinea și conștiinciozitatea de care dai dovadă la locul de muncă. Sunt favorabile schimbarea de job, obținerea unui post, a unei funcții mult visate. Totul e să ai curaj, încredere în tine și mai ales dorința de a ținti cât mai sus cu putință. În  luna iulie și august se poate vorbi de șansa de a câștiga mai mulți bani din muncă personală. Este posibil să găsești un al doilea loc de muncă cu ajutorul căruia să îți mai suplimentezi veniturile.
            Veniturile obținute prin intermediul celorlalți stau însă sub influența lui Pluton din semnul Capricorn  cerându-se prudență la începutul anului dar și în lunile de retrogradare ale lui Pluton (20 aprilie – 20 septembrie), îndeosebi în lunile iulie și august. Pot să apară probleme legate de o moștenire, un litigiu, termene limită, taxe și impozite ce trebuiesc plătite urgent. Atenție la lunile octombrie și noiembrie, atunci când ai sentimentul că ești într-un malaxor fiind nevoit să iei dintr-o parte bani pentru a acopri golurile din altă parte. Trebuie foarte multă răbdare, chibzuință atunci când vine vorba de cheltuieli, investiții, să nu iei decizii la nervi și să-ți contruiești strategii bine gândite, să găsești oameni de încredere care să te ajute, nu să îți provoace și mai mari pierderi, în plan financiar.
            Există șanse de redresare în plan financiar în a doua parte a lunii noiembrie când, fie datorită obținerii unui job mai bine plătit, fie că ai găsit un al doilea job care să îți suplimenteze veniturile, cert e că începi să vezi Soarele și pe strada ta. Nu este exclus să primești susținere din partea partenerului de viață, printr-o acțiune salvatoare.

3D Character and Success

Sfaturi pentru anul 2017
         Putem vorbi despre un an un an în care, vrei sau nu, ai foarte multe de învățat, și din eșec dar și din câștig. Dai o altă valoare iubirii, banului, muncii dar, mai ales, ai curajul să vrei să te redescoperi, să crești, să evoluezi mai mult din punct de vedere spiritual. Lucrezi cu tine de câțiva ani și încă mai ai foarte mult de transformat în propriul mod de a fi și acționa. Mesajul acestui an este să te lași învăluit de iubire pentru că numai astfel poți să înveți cum să fii un om mai bun, mai atent cu tine și cu lumea din jurul tău. Ai ocazia, ca în fiecare moment, să mai pui o cărămidă la templul numit VIAȚĂ!