Anul 2018, Dragon

Zodia Dragon în  anul 2018
dragonul
         Ani de naștere pentru zodia Dragon
                        23 ian 1928 – 9 feb 1929 – PĂMÂNT
                        8 feb 1940 – 26 ian 1941 – METAL
                        27 ian 1952 – 13 feb 1953 – APA
                        13 feb 1964 – 1 feb 1965 – LEMN
                        31 ian 1976 – 18 feb 1977 – FOC
                        17 feb 1988 – 5 feb 1989 – PĂMÂNT
                        5 feb 2000 – 24 ian 2001 – METAL
                        23 ian 2012 – 10 feb 2013 – APA
            Ca și nativ Dragon ești oarecum impulsiv, remarcându-te prin forță și noroc, ambiție, îți place aventura plănuind evenimente menite să-i ia pe ceilalți prin surprindere, cu o forță și imaginație fără limite. Datorită personalității puternice reușești adeseori să impresionezi mediul de lucru ceea ce, nu de puține ori, te va ajuta să ocupi funcția de lider. Aspiri la putere și atragi succesul ca un magnet. Energic și îndrăzneț ai un temperament impetuos care te face să-ți spui punctul de vedere cu impulsivitate. Momentele de furie însă nu durează prea mult uitând repede sau alegi să nu porți ranchiună. Nu suporți rutina având nevoie de o viață socială activă, îți planifici acțiunile singur. Ai încerdere în forțele proprii și nu recunoști niciodată că poți și tu să greșești fiind gata în orice moment să erupi ca un vulcan. Ești încăpățânat, irațional, de multe ori riscând să acționezi inconștient, spunând ce ai pe limbă, fără scrupule poți să distrugi tot ce ai construit, prin ceea ce spui.
            Zodia Dragon face parte din Primul Triunghi al afinităților, cel al acțiunii fiind, de fapt, a cincea ramură din cele doisprezece ramuri terestre. Zodia Dragon are ca și aliați zodiile Șobolan (prima ramură) și Maimuța (ramura a noua) fiind zodii orientate către inițiativă, acțiune, nevoia de mișcare. Forța de caracter și puterea de muncă, pe care le ai ca și nativ Dragon, îți vor permite să depășești obstacolele apărute în cale. Nimeni și nimic nu te poate învinge cu adevărat întrucât ai întotdeauna alternative pentru a o lua de la capăt, chiar dacă e vorba să alegi un cu totul alt drum. Te remarci prin curaj, ambiție, ai capacitatea de a pune în practică cele mai ambițioase proiecte.
            Se poate spune că anul Câinelui de Pământ nu îți este prea favorabil având în vedere că acesta este considerat zodia ta conflictuală fiind nevoie de mobilizare, diplomație și răbdare pentru a-ți atinge obiectivele, în acest an. Evenimentele neașteptate cu care te vei confrunta ar putea să depășească capacitatea de anticipare ceea ce te face să devii vulnerabil în fața adversarilor. Important este să găsești noi resurse, să fii mai atent la ce vor, de fapt, ceilalți de la tine, abordând cu mai mult calm și tact relațiile, luând în considerare și ideile celorlalți. Este spre beneficiul tău să nu te lași copleșit de situații și să abandonezi, încercând să găsești ceva mai potrivit pentru propriul succes. Este un an în care ai face bine să gândești foarte mult, înainte de a acționa.  În perioada analizată, deși ți se pare că nu vei obține succesul la care sprai, vei observa, la sfârșit de an că, de fapt, ai reușit să acumulezi foarte multă experiență, în plan profesional dar mai ales social.
            În plan relațional se poate vorbi de un an în care ești predispus la dificultăți de comunicare în relația cu partenerul de viață fiecare având tendința să interpreteze greșit vorbele și atitudinea celuilalt. Primești sprijin din partea familiei care te va ajuta să rezolvi eventuale probleme din relația cu partenerul de viață. Concentrat asupra problemelor din carieră, ai putea fi tentat să neglijezi dialogul și timpul ce trebuie acordat celor dragi. Există șanse reduse pentru a aduce pe lume un copil sau pot apărea tot felul de probleme legate de sarcină, menite să destabilizeze chiar și relația de mariaj. Acordă o atenție specială îndeosebi în lunile aprilie 2018 și ianuarie 2019. Deși te poți bucura de oportunități romantice, îndeosebi dacă nu ești implicat într-o relație stabilă, poți să constați că lucrurile iau o întorsătură neașteptată, în plan sentimnetal, fără să cunoști motivul real. Ești predispus la relații de scurtă durată, fără a te implica afectiv. Vorbim despre un an în care este recomandat să eviți să dai startul unei căsnicii. Dacă ești deja implicat într-o relație de dragoste de lungă durată, poți atrage tot felul de ghinioane sau ajungi la certuri, divorț pe viitor. Lunile favorabile căsătoriei sunt: septembrie și noiembrie. În cadrul relației de mariaj se pare că lucrurile tind să alunece pe o pantă nu tocmai favorabilă fiind predispus la certuri, despărțiri îndeosebi în lunile: martie, aprilie, octombrie, decembrie și ianuarie 2019. Astfel că, dacă te găsești într-o relație care ți-a creat tot felul de probleme de câțiva ani, la sfârșitul acestui an există riscul mult mai mare de a pune capăt definitiv acestei relații.
            Planul profesional, pentru tine ca și nativ Dragon, într-un an guvernat de Câinele de Pământ, semnul cu care tu te afli în conflict în zodiac, va fi supus la tot felul de limitări, obstacole greu de gestionat. Te avânți către împlinirea unui țel bine gândit, argumentat considerând că ai strategii foarte bine puse la punct. Cu toate acestea nu trebuie să fii surprins prea tare de răsturnările de situație ce vor apărea în calea ta, în plan profesional, întrucât există riscul să pierzi parteneriate importante, colaborări, un post de conducere sau un job bun, datorită impulsivității, a dorinței de a obține mai mult decât ți se oferă. Pot apărea dificultăți în ceea ce privește negocierile. În acest an nu e tocmai indicat să iei decizii sub impulsul de moment pentru a schimba direcția în carieră. Cu cât vei insista să obții ceva apelând la agresivitate, manipulare prin atitudinea ofensivă, de atâtea ori vei obține nu doar adversari, dușmani redutabili, ci și pierderea poziției la locul de muncă, pe care o aveai deja și de care erai foarte sigur. Este bine acum să îți demonstrezi valoare și capacitățile de lider, fără a intra în polemici. În 2018 ai face bine să te ții foarte bine pe poziția unde te găsești și să culegi eventual roadele muncii tale susținute sau să aștepți cu mai mult calm și răbdare situațiile favorabile în care să acționezi fără să deranjezi pe cineva cu cerințele tale.
            Financiar se pare că este un an în care pierderile se pot datora îndeosebi acțiunilor necugetate, al încăpățânării, lipsei de răbdare, dorinței de a obține câștiguri într-un timp scurt riscând să faci investiții neinspirate. Nu este un an favorabil asocierilor, parteneriatelor, demarării unei afaceri personale. Se recomandă precauție maximă în ceea ce privește negocierile precum și la semnarea de acte și contracte, pentru a nu avea de suferit pierderi financiare. Este un an în care ești guvernat de steaua 8, a banilor și se poate vorbi despre simțul proprietății și nevoia de a câștiga mai mult, însă ar trebui să nu te avânți să cheltui sau să investești, până când nu ai verificat cu foarte mare atenție direcția către care mergi și asocierile pe care le faci. Nu transforma banii într-un țel suprem pentru că riști să nu ai parte de ei. Ești predispus la pierderi financiare, furt, în lunile august și octombrie. Lunile favorabile în plan financiar sunt: iulie și septembrie.  
            La capitolul sănătate, în acest an guvernat de Câinele de Pământ primești avertismentul să nu exagerezi cu munca, efortul fizic și mental excesiv întrucât te poți confrunta cu probleme serioase de sănătate. Ești predispus la probleme care țin de regiunea abdominală, sistemul digestiv (îndeosebi splina). În luna aprilie va trebui să fii foarte atent, îndeosebi dacă ești femeie fiind predispusă la probleme de sănătate care țin de zona stomacului și a sistemului de reproducere. Se recomandă mai multă atenție în ceea ce privește cosumul de dulciuri și la cantitatea de mâncare, îndeosebi în luna iulie, atunci când ești predispus la îngrășare. În luna august ești predispus la accidente.   
            Luni favorabile: mai, iulie, septembrie și noiembrie
            Luni nefavorabile: martie, aprilie, august, octombrie și decembrie 
            Remediile Feng Shui recomandate pentru nativii din Zodia Dragon și pentru fiicele mari în anul 2018, care este favorizat de energia Stelei benefice 8, stea cu energie de prosperitate, care conferă fericire și bunăstare. Trebuiesc amplasate în partea de Sud-Est a livinguului și/sau biroului, pentru a amplifica energiile acestei stele, următoarele obiecte Feng Shui: Nodul mistic de culoare roșie, Broasca banilor, cele 8 obiecte benefice, cei 8 nemuritori, citrin (sub forma de sfere  sau geode), ametist, Cifra 8, Șirag cu 8 bănuți, elefanți cu trompa sus, Vas al prosperității, Corabie, Fântâna de interior sau de grădină, Broasca-dragon, Broasca țestoasă, Steaua lui David (preferabil din citrin), Copacul dorințelor cu cele 8 simboluri norocoase, sfera cu ideograma Om Mani Padme Hum.