Etalare pentru Luna Plină din zodia Capricorn, 9 iulie 2017

                                     Etalare pentru Luna Plină din zodia Capricorn, 9 iulie 2017

           Dacă Luna Nouă marchează începutul ciclului lunar, al unui nou capitol având de-a face cu inițierea proiectelor, un nou start în plan profesional, relațional, ei bine, momentul de Lună Plină marchează încheierea unui capitol sau verificarea a ceea ce s-a lansat, a semințelor „plantate” la Luna Nouă. În cazul de față se poate vorbi despre o verificare, testare a ceea ce s-a inițiat la sfârșitul anului trecut, mai exact la Luna Nouă în semnul Capricorn sau chiar la ultima Lună Nouă care a avut loc în zodia Rac din data de 24 iunie 2017.  
         Razele Lunii fac lumină în viața noastră ajutându-ne să observăm ce anume ne blochează propria evoluție, de ce ar trebui să ne debarasăm. Luna Plină simbolizează încheierea unui capitol, o finalizare, un capăt de drum astfel că nu este indicat ca în acest moment să lansăm proiecte.  Orice ar fi, trebuie să fim conștienți de faptul că Universul lucrează în favoarea noastră, forțându-ne să ne regăsim menirea.
          Am ales o etalare numită „Crucea simplă” și am pus întrebarea: „Cum ne va influența Luna Plină în zodia Capricorn din data de 9 iulie 2017?

                                                              001 Cinci de monede

        003 MoarteaSituația generală cu care ne confruntăm în acest moment de Lună Plină în Capricorn: cartea de tarot Moartea

       Această carte de tarot nu are legătură cu moartea fizică ci mai degrabă cu transformarea, trecerea la un nivel superior de cunoaștere în urma unor suferințe, eșecuri, traume. Această carte semnifică un sfârșit, ceva care se finalizează acum pentru a lăsa loc pentru ceva nou, mult mai interesant, promițător. Este asociată principiului Cauzei și Efectului. Interesant este faptul că, în astrologie, acestei cărți îi corespund planetele Marte și Pluton guvernatoare ale zodiei Scorpion și a casei a VIII-a, o casă a morții și renașterii. Marte și Pluton se află în opoziție și în conjuncție cu Luna Plină în semnul Capricorn. Astfel se poate vorbi acum despre terminarea unor relații, a unor proiecte sau poate fi un moment de verificare profundă, de testare. Moartea simbolizează schimbarea, trecerea de la o stare, fază de dezvoltare la alta, o metamorfozare. Este o carte de Tarot care ne trimite la acțiunile inițiate în trecut și care au determinat rezultatele din prezent. Este o carte profund revelatoare ce poate exprima viziunea personală asupra propriei vieți, misiuni.

 

 

 

        002 sapte de spadeTrecut sau ceea ce s-a întâmplat în trecut și a determinat acțiunile din prezent: cartea de Tarot Șapte de spade

       Lucrurile nu au stat tocmai grozav în trecut sau ceea ce am gândit atunci, mai exact la sfârșitul anului trecut, atunci când ne-am implicat în anumite relații, am lansat un proiect sau am încercat să clădim ceva, am urmărit împlinirea unui scop personal, egoist punând mai mult accent pe manipulare, minciuni, viclenie pentru a încerca să obținem ceea ce ne dorim, fără să ne gândim la consecințe. Ne-am lăsat furați de promisiuni deșarte. Spadele simbolizează elementul Aer astfel că, în trecut, s-a pus accentul pe vorbe, promisiuni, idei. În pachetul Osho această carte de Tarot este numită Politica, toată lumea are ceva de ascuns încercând să dirijeze lucrurile în favoarea interesului personal și cam atât… Această carte ne avertizează că orice câștig obținut prin mijloace necinstite riscă să fie pierdut. Este avertismentul că orice acțiune imorală sau ilegală din trecut este adusă acum la suprafață.

 

 

 

 

 

     005 SoareleCe vom alege pentru viitor: cartea de Tarot Soarele

       Iată o carte de Tarot care ne spune despre speranța de mai bine, despre bucuria de viață, încredere și succes. Soarele semnifică reușita, lumina care vine după întuneric, triumful, forța creatoare. Dacă am traversat o perioadă grea, dificilă dar am lucrat în acord cu Universul acum urmează să culegem roade frumoase, să ne bucurăm de o viață îmbelșugată. Se poate vorbi și despre: „tot răul de acum pentru binele de mai târziu.” Anunță o perioadă în care am face bine să abordăm o atitudine mult mai optimistă în fața încercărilor întrucât vom beneficia de energie suficientă pentru a face față oricăror obstacole.

 

 

 

 

 

 

 

       001 Cinci de monedeViitorul apropiat: cartea de tarot Cinci de Monede

      Este o carte care semnifică teama de eșec, starea de nesiguranță în plan material dar există și o oarecare doză de pesimism, teama de a nu pierde din nou dacă schimbăm „macazul”.  Se pare că, indiferent de problemele cu care ne confruntăm, nu e ceva de durată și avem șansa să ne redresăm. Prin colaborare, prin susținere reciprocă avem ocazia să depășim mult mai ușor eventualele probleme. Este o carte ce semnifică și frica de schimbare, de nou, de a încerca o altă alternativă în plan financiar, profesional.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

     004 Zece de cupeConcluzie sau la ce să ne așteptăm, către ce direcție ne îndreptăm de fapt: cartea de Tarot Zece de cupe

       Este o carte care ne arată că lucrurile vor sta mult mai bine, cât timp ne vom asculta intuția, sufletul empatizând mult mai ușor cu celălalt (cupele corespund elementului Apă). Corelată cu cartea de la poziția 3 (Soarele) se pare că alegerile pe care le vom face acum au șansa să ne conducă către ceva mai bun. Să nu uităm că trecutul, eșecurile, traumele ne-au dat lecții foarte importante de viață, în această perioadă. Se anunță mai mult echilibru, capacitatea de a relaționa mult mai deschis și de a exprima durerea, pierderile cu mai multă detașare. Este o perioadă de transformări profunde în plan relațional dar și spiritual. Putem să găsim soluții salvatoare, dacă nu ne iluzionăm și nu ne hazardăm în orice relații, acțiuni, proiecte. Suntem îndemnați la deschidere fiind important să renunțăm la expresia: „Nu pot!”. De fiecare în parte depinde să își descopere capacitatea de a fi fericit.

       Să vă bucurați de împliniri!